luni, 5 noiembrie 2012

Sfaturi pentru începători - Partea a II

    Partea a II-a a sfaturilor este cum să "facem curăţenie" în muzica de pe calculator.
    Ştiu că mulţi aveţi în computer muzică în format mp3 şi că multe cîntece se repetă. Sunt multe programe speciale care caută fişiere duplicat.
   
Acest program este
Duplicate File Remover 

    Este un program puternic pentru căutarea şi prelucrarea fişierelor duplicate în computerul dumneavoastră. Programul are un algoritm de căutare 'Byte by Byte' (analizează fişierul 100%). Cu acest program puteţi căuta copiile la orice fişiere: mp3, documente, fotografii şi video. Pentru cîntecele în format mp3 în program este opţiunea căutării după Artist, Album şi Titlu. Ce să faceţi cu fişierele duplicat găsite, e alegerea dumneavoastră, puteţi să le ştergeţi sau să le mutaţi în alt folder. 

     Vă v-oi explica pe paşi cum să lucrăm cu acest program:
        1. Alegem tipul fişierelor care vrem să le controlăm.
Punem bifa la Music, dacă alegem fişierele muzică,
Apăsăm pe butonul Next

    2. Alegem tipul fişierelor muzică: mp3, wma. .
Punem bifa la mp3.
Apăsăm pe butonul Next
   
    3. Alegem ca să găsească cîntece cu nume identice.
Punem bifa la opţiunea "Find identical contents":
Apăsăm pe butonul Next.

    4. Acum programul actualizează fişierele cu muzică.
Aşteptăm şi apăsăm pe butonul Next.

    5. Acum trebuie să bifăm fişierele diplicat găsite. A găsit cîntece cu nume şi titlu asemănător, cu mărimea în Megabiţi asemănătoare.
Punem bifele la fişierele asemănătoare şi apăsăm butonul Next

    6.  Alegem ce să facem cu fişierele.
Butonul Delete - le şterge definitiv, Butonul To Recycle - le pune în lada de gunoi

    7. Acum programul şterge fişierele duplicat. Apăsăm butonul Close ca să închidem fereastra:


   Îl puteţi descărca de aici (Programul e Trial, adică numai de încercare)

miercuri, 24 octombrie 2012

Sfaturi pentru începători - Partea I

    Mulţi se întreabă "De ce încetineşte computerul? L-am cumpărat cu 2-3 luni în urmă, configuraţia e puternică, mă folosesc numai de Internet."
    
    Pe acest blog am să încerc să adaug câteva sfaturi pentru începători despre utilizarea corectă a calculatorului. Cum să avem grijă ca să lucreze repede, cum să ne ferim de viruşi şi cum îl putem repara cu mâinile proprii.

    Prima parte este cum putem să optimizăm computerul ca să lucreze mai repede.
Sunt câteva programe simple de optimizare: Curăţirea computerului de fişiere temporare, defragmentarea fişierelor, ameleorarea vitezei de încărcare a fişierelor de pe Internet.



1. CCleaner - soft de optimizare

    CCleaner (Crap Cleaner) este un utilitar de optimizare a sistemului. Acesta curăţă fișierele temporare create de Windows şi de alte programe, dar şi fişierele temporare create de Internet Explorer, cookie-urile şi multe altele. Programul realizează respectivele operaţii extrem de rapid şi nu conţine adware sau spyware.
    CCleaner este un program care vă poate ajuta să faceţi curăţenie pe calculator, să scăpaţi de fişierele temporare, de fişierele inutile strânse în timp, urmele navigării pe Internet, ş.a.m.d. Programul poate fi folosit şi pentru o verificare a registrelor.  Include şi un instrument pentru dezinstalarea programelor. CCleaner îndepărtează fişierele inutile din sistem, permiţând rularea mai rapidă a sistemului de operare Windows şi eliberând spaţiu pe HDD. Programul are şi o funcţie de "Start up".
    CCleaner va ajuta la optimizarea sistemului de operare, curatand din Windows fişierele nefolosite.



2. Auslogics Disk Defrag - defragmentarea hard - discului
   
 Fragmentarea disk-ului poate produce încetiniri ale calculatorului, astfel timpul de răspuns al unor aplicaţii devine mult mai lung. 

    Vă v-oi propune un program de care mă folosesc şi eu pentru defragmentarea fişierelor. Are o interfaţă prietenoasă, uşor de folosit şi reprezintă o soluţie rapidă şi eficientă pentru defragmentarea sistemului. 
    Auslogics Disk Defrag este un program gratuit cu care ne putem defragmenta hard disk-ul într-un mod foarte rapid, fiind după părerea mea şi a multora care l-au ales, cel mai bun program de defragmentare, fiind foarte eficient în lupta cu fragmentarea hard disk-ului. Pe lângă defragmentare acesta mai are şi funcţia de optimizare a hard disk-ului.


    Pentru început selectăm partiţiile la care dorim să le facem defragmentare iar apoi dăm pe butonul de Defrag, de unde putem selecta Analyze, pentru analizarea hard disk-ului, Defrag pentru defragmentarea şi analizarea hard disk-ului, Defrag & Optimize pentru defragmentare si optimizare, opţiune recomandată doar odată pe săptamână, şi Quick defrag pentru defragmentare rapidă, fără analizare.

   E bine de făcut această operaţie măcar o dată pe lună.


   Diferenţa de după defragmentare este diferită de la caz la caz, în caz că nu aţi mai defragmentat hard disk-ul pâna acum, sau de ceva mai mult timp, defragmentarea o să dureze ceva mai mult dar şi diferenţa o să fie simţită ceva mai bine. Rulează pe toate sistemele cu Windows 7/2008/Vista/2003/XP (32 & 64 de biţi) instalat.

Îl puteţi descărca de aici: Download


Vă rog comentarii. Merită să continui cu sfaturile următoare?


marți, 24 aprilie 2012

Cartea "Jocurile foamei" de Suzanne Collins


Este una din cărţile care le-am citit pe nerăsuflate, în două zile i-am venit de hac. Romanul e de categoria Ficţiune.
Acţiunea se desfăşoară într-un ritm alert într-un viitor îndepărtat pe ce a rămas din continentul Americii de Nord în ţara Panem.
Panemul este ţara care a fost cînd-va Statele Unite ale Americii (SUA), capitala guvernului totalitar, Capitoliu fiind situată în nord - vestul Munţilor Stîncoşi. Ţara e împărţită în 12 Districte, fiecare district are specificul lui: Extragerea cărbunelui, cheresteaua şi hîrtia, ţesăturile şi hainele, aparatele electronice, medicamentele, agricultura.

Povestea se desfăşoară din privinţa personajului - narator, Katniss, care trăieşte în Districtul 12. Ea are 16 ani şi e orfană de tată, el murind într-un accident din mina de cărbune. Ea trăieşte împreună cu mama şi sora mai mică, Prim. În Districtul 12, ca şi în toate Districtele, domină sărăcia, iar în acest District oamenii nu au ce mînca, iar eroina noastră trebuie să încalce legea și să se ducă la vînătoare după gardul care înconjoară districtul. În pădure ea vînează împreună cu prietenul de copilărie, Gale, curcani, veverițe, căprioare, string mure și zmeură, prind pește, pe care le vînd pe ascuns oamenilor din district. Arma ei preferată este arcul.
O dată pe an se desfăşor aşa numite Jocurile foamei, unde din fiecare District se aleg cîte două tributuri (fată şi băiat) pentru a se lupta între ei pînă cînd numai unul iese învingător într-o arenă din Capitoliu. Doar unul din ei se v-a întoarce în acasă faimos, bogat și... viu.
În ziua extragerii  din districtul 12 trebuie să lupte Prim și Peeta (băiatul brutarului). Katniss  îi ia locul lui Prim ca voluntar.
Mai multe nu vă spun, citiţi cartea. 


Eroina principală, Katniss, în ecranizarea cărţii. Filmul The hunger games


luni, 2 aprilie 2012

Epidemia "k"-ului pe Internet

    
    Zi de zi văd o duzină de comentarii sau statusuri scrise incorect. Mai ales înlocuirea literei "c" cu "k". Aceasta de acum e o epidemie: Mai ales pe odnoklassniki, mai puţin pe facebook. Chiar pe tastatură nu este litera "c", sau e mai şic e să scrii cu kappa ca să atragi mai multă atenţie. 
    Internauţii de la noi mai uită să folosească şi diacriticele. Dacă nu ştiaţi ce sunt diacriticele (ă, î, â, ş, ţ) atunci accesaţi acest link Semn diacritic.
      Un capitol aparte este ortografierea corectă în şcoală.
     Săptămîna trecută în gimnazii s-au petrecut pretestările la probele de evaluare la examene. La limba română îţi pui mîinele în cap. Dacă elevul nu mai ştie să-şi scrie corect numele personal (Exemplu: ion) sau denumirea satului (Exemplu: Boghigeni), atunci viitorul Internetului e sumbru.